Existența omului pe aceste meleaguri se pierde în cele mai îndepărtate timpuri. Ceramica și diferite alte obiecte de lut și bronz descoperite la Periam, Saravale, Pesac, Satu Mare, Tomnatic, Cenad sunt mărturii ale unei civilizații înaintate și ne îndreptățesc să credem că pe aceste teritorii au fost așezări omenești în epoca bronzului sau, după unele susțineri, chiar în epoca neolitică târzie.
Prima mențiune documentară a localității Saravale, potrivit istoricului dr. Samu Borovszky, datează tocmai din perioada de formare a evului mediu. Acest istoric precizează că în anul 1333 a fost una dintre așezările însemnate ale acestor ținuturi. Același autor arată că parohiile din Sânnicolau Mare, Cenad, Saravale (2 parohii), Vălcani, Igriș, Periam, prin anii 1332–1334, erau trecute în registrele de dare ale episcopiei romano-catolice din Cenad.
În anii 1333–1335 localitatea se numea Zarafola, în anul 1655 Szarafalu, în 1723 Szaravolla, în anul 1851 Szaravika. Turcii, la un recensământ al pământului din anii 1557–1558, au numit-o Csaranola. Românii au numit-o Sarafola, denumire care mai este folosită și astăzi de unii locuitori. Denumirea de Saravale se păstrează din 11 septembrie 1926, când în consiliul comunal se hotărăște unanim ca pe viitor localitatea să aibă această denumire.
Tradiția adânc înrădăcinată în popor spune că bazele acestei așezări au fost puse de coloniștii romani care, ajungând în aceste părți ale Daciei în amurgul unei zile, spre „sară”, au poposit în această „vale” udată de apele Arancăi și, încântați de frumusețea locului, i-au dat numele de Saravale („Seara-n vale”).
Localitatea se află la o distanță de 68 km față de reședința de județ și la 9 km de Sânnicolau Mare, orașul cel mai apropiat. Este amplasată în vecinătatea județului Arad, cu care se mărginește la nord prin râul Mureș; tot la nord se mărginește, pe o distanță de 2 km, cu Ungaria, granița fiind formată de râul Mureș.
Comuna Saravale a fost reînființată în baza Legii nr. 54/2004, prin desprinderea de comuna Sânpetru Mare.